mi s-a repetat in numeroase randuri dorinta de a avea perfectiunea in mainile mele, de a o admira, de a nega versul stanescian “totul ar fi trebuit sa fie sfere, dar n-a fost, n-a fost asa”.
reprezentativa imi este forma asta geometrica, sunt in ea si ea e in mine. sfere galbene: tema mea de gandire in maxim 2000 de cuvinte.
si iar e noapte, si iar ascult poezii neomoderniste si iar nu mi-e somn si inca vreau sfere.
accept un dans al ielelor doar ca sa privesc reflectia mea miscandu-se si in apa marii. asa imi par straina de mine si de absoluturi, desi ochii mei sunt “halucinati si mistuiti launtric”.. stiu ca in interiorul meu zace pentru eternitate o reprezentare actuala a celui ce mi-a stabilit regulile scrisului anticalofil si ale sufletului doritor de idealisme.
