sunt unele momente in care nu-ti mai doresti lucrul acela ce te deosebeste de animale. ce rost ar mai avea aceasta ratiune cand puzzle-ul deja terminat arata o imgaine groteasca, ceva ce te sperie, ce te repugna? nu este mult mai usor sa asezi totul asa la random si sa obtii un nimic care nu poate fi inclus nici in categoria absurdului si nici in cea a metafizicii?
ieri m-am gandit la multe lucruri ce nu imi plac, iar asta a fost o consecinta a unor cateva ceasuri ce mi-au adus bucurii mari construite din lucuri mici. cisimgiul dimineata este superb. coffee mocha bianco va ramane preferata mea chiar si dupa ce voi incerca un frozzito tabu. imi plac locurile umbroase, lacurile, lebedele, dar, in special, oamenii deosebiti. de fapt, ultimele mele doua zile au stat sub semnul lor, m-am lasat impresionata si nu doar de savoarea cefelei preferate bauta in locuri neobisnuite.
cineva imi spunea ca pe un repros adus propriei persoane, cred eu, ca reuseste sa gandeasca prea mult. o sa imi spun si eu asta, nu exista nimic pozitiv in orele dedicate intrebarilor si raspunsurilor ce mi le pun si mi le ofer. devin o persona non grata si pentru mine insami, nu doar pentru ceilalti. cred ca am obosit si mai cred ca am nevoie de parcuri si de un pic de dreptate depusa pe urmarile actiunilor savarsite de altii. si de inca o cafea buna. si de madlene.
Tags: days.
